Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Vineri, la „Românii au talent”, Mihaela Rădulescu află cele mai nepotrivite replici de agățat

de Redactia Tvmania

Nu ne duce pe noi imaginația cât îi duce pe ei curajul să se arate unei țări întregi și să-și prezinte cu mândrie talentul în cadrul „Românii au talent”. Vinerea aceasta, de la 20:30, scena va fi plină de pasiune, efervescență și vibrație, telespectatorii vor urmări momente uluitoare, dar și cel de-al doilea golden buzz al sezonului 8, un număr special, care i-a vrăjit pe toți cei prezenți în sală prin energia transmisă.

Mihaela Rădulescu li se alătură unor concurenți pe scenă, pentru a afla cele mai nepotrivite replici de agățat într-un moment de improvizație aplaudat îndelung de toți cei prezenți în sală, care râd cu lacrimi.

”Aia cu regizorul ce mișto a fost!”, spune Andi, iar Mihaela continuă: ”Agățatul ăsta la televizor, în fața camerelor, a fost destul de periculos, ca un sport extrem, dar până la urmă oamenii au avut atât de mult umor și au fost atât de buni, încât nu te puteai supăra pe ei.”.

Tot vineri vedem și la care replică Mihaela rămâne fără cuvinte, iar un concurent îi spune: ”Îmi cer scuze, Mihaela, îmi cer scuze!”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te