Vio se alătură juriului iUmor, duminică, 13 noiembrie 2022
Vio a urmărit cu bucurie fiecare concurent care a urcat pe scena iUmor. Și, în unele cazuri, el a ținut cont de îndrumările celorlalți jurați.
„M-a bucurat invitația în juriul iUmor și mi-a plăcut să văd la Delia și Cheloo ce înseamnă să ai experiențăîn a juriza un astfel de concurs. Eu aș vrea să cred că am avut chimie cu ei, dar nu cred că o să mă invite la ziua lor prea curând. Costel, da“, a spus în glumă comediantul.
Despre ultimul episod de audiții iUmor, Vio a mărturisit că se anunță a fi unul extraordinar, cu oameni care vor surprinde și cu alții care vor șoca prin intermediul numărului nemaivăzut până acum într-o emisiune din România.
„Au fost câteva momente bune, câteva dubioase și unul foarte bun, la final. Având în vedere că am primit și ceva de mâncare la încheierea zilei de filmare, aș putea spune că se aplică expresia: «dinner and a show» (n.r.: cină și show)“, a declarat Vio.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Invitați speciali, în ultimul episod de audiții iUmor 2022
Gabriel Gherghe și Mukinka sunt invitații speciali al celui mai nou episod iUmor, iar glumele lor i-au cucerit atât pe jurați, cât și pe spectatori. La final, cei doi au fost răsplătiți cu ropote de aplauze.
Episodul 12 din serialul iMai Mult Umor va fi difuzat duminică, la Antena 1, imediat după iUmor, iar pe AntenaPLAY poate fi văzut oricând. În noul sezon iMai mult umor, Vlad Drăgulin îl impersonează pe Nicuşor de la Brăila, personajul devenit viral în cadrul emisiunii În Puii Mei de la Antena 1.
Sursa foto: Antena 1
Citește și: