Modifica setarile cookie
Homepage  / Netflix

„Vioara tatălui meu”, cu Engin Altan Düzyatan, cel mai vizionat film turcesc de la Netflix

de Anda Dincă,

După filmele „Cartierul supraviețuirii” („Paper Lives”, 2021), cu Çağatay Ulusoy în rolul principal, „Miracol în celula 7” („Miracle from Cell No.7”, 2019), cu Aras Bulut Iynemli ca protagonist și „Mama” („Annem”, 2019) cu Özge Gürel, o nouă dramă turcească difuzată de Netflix, „Vioara tatălui meu”, emoționează telespectatorii din întreaga lume.

Filmul „Vioara tatălui meu” a devenit, de la premiera din 21 ianuarie, cel mai vizionat film turcesc de la Netflix, după „Miracol în celula 7” și „Cartierul supraviețuirii”, iar atuurile ei sunt de necontestat: distribuția bine aleasă, o poveste frumoasă și sensibilă și nu în ultimul rând coloana sonoră, un adevărat regal muzical, care include de la piese turcești tradiționale la arii celebre din Vivaldi și Georges Bizet.

Regia îi aparține talentatei Andaç Haznedaroglu, cea care și-a pus amprenta și asupra altui film romantic de la Netflix, „Sen Hiç Ateşböceği Gördün mü?” („Have You Ever Seen Fireflies?”, 2021).

Când muzica vindecă rănile trecutului 

„Vioara tatălui meu” („Babamin Kemani”/ „My Father’s Violin”) spune povestea unei fetițe în vârstă de 8 ani, Özlem (Gülizar Nisa Uray), care își câștigă existența alături de tatăl ei, Ali Riza (Selim Erdogan), și câțiva instrumentiști cântând pe stradă sau la petreceri.

Deși nu are parte de educație, de un trai îmbelșugat sau de căldura unei mame, simpatica roșcată este fericită când dansează pentru trecători sau când cântă la vioară.

Totul ia o turnură dramatică pentru micuță când tatăl ei moare, iar ea ajunge în grija statului. Protagonista descoperă totuși că nu e chiar singură pe lume și că are o rudă, pe fratele tatălui ei, unchiul Mehmet (Engin Altan Düzyatan), un violonist de succes.

Mehmet este un artist egocentrist, arogant, care are un mariaj nefericit cu Suna (Belçim Bilgin), o femeie talentată care a trăit mereu în umbra sa.

Bărbatul acceptă cu greu propunerea autorităților de a avea grijă timp de o lună de Özlem și, treptat, își schimbă total felul de a trăi și de a gândi.

Marele muzician învăță de la nepoata lui cum să depășească dramele din copilărie, dar și cum să se lase purtat de iubire și sensibilitate înaintea celui mai important concert din viața lui. 

Unde i-am mai văzut pe actorii din „Vioara tatălui meu”

În timp ce micuța actriță de 9 ani Gülizar Nisa Uray se află la primul ei rol din carieră (înainte de acest film a apărut doar în reclame), talentatul actor Engin Altan Düzyatan a fost văzut în producții tv cu priză la public precum „Puterea destinului” („Sila”) sau „Diriliș: Ertugrul”.

Ultimul proiect al lui Engin este serialul de epocă „Barbaros: Sword of the Mediterranean” („Barbaroslar: Akdeniz’in Kilici”), care este în prezent difuzat la turci de postul TRT 1.

De asemenea, el va juca anul acesta într-o dramă scrisă de Ayla Haciogullari, „Elephant Steps”. Pe Selim Erdogan îl știm din serialele „Meryem”, „Iffet” și „Intrusul”, iar Belçim Bilgin a jucat în serialul „Vieți la răscruce” și în pelicule precum „Dragostea iubește coincidențele” și „Visul fluturelui” (care pot fi văzute și la Netflix). 

Cine sunt partenerii de viață ai lui Engin și Belçim

În filmul „Vioara tatălui meu”, Engin Altan Düzyatan (42 de ani) și Belçim Bilgin (39 de ani) sunt doi soți nefericiți. În realitate însă fiecare se bucură de o frumoasă poveste de dragoste.

Engin Altan Düzyatan este căsătorit, din 2014, cu Neslişah Alkoçlar, nepoata unui cuplu celebru din Turcia, format din actrița Hülya Koçyiğit și fotbalistul Selim Soydan, și au doi copii, o fată și un băiat.

În timp ce Belçim Bilgin și-a revenit în urma divorțului din 2018 de producătorul și actorul turc Yılmaz Erdoğan în brațele unui alt producător, de data aceasta italo-canadian, Alfredo Di Blasio. Cei doi sunt împreună de un an și au fost surprinși deseori în ipostaze romantice. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te