Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Martina Stoessel o aduce pe Violetta la București | Concertul, în septembrie

de Redactia Tvmania

După succesul serialului Disney Channel, „Violetta”, și ca urmare a popularității turneului internațional din 2013-2014, „Violetta în Concert”, The Walt Disney Company a anunțat că noul turneu internațional din 2015, „Violetta Live”, va ajunge în București pe 2 septembrie 2015.

Biletele se pun în vânzare pentru publicul larg luni, 30 martie, la ora 12:00.

„Violetta Live” va avea ca protagoniști vedetele din distribuția originală a serialului, printre care Martina Stoessel, care interpretează rolul Violettei.

Alături de Martina pe scenă vor fi Jorge Blanco (Leon); Diego Dominguez (Diego); Facundo Gambande (Maxi); Mercedes Lambre (Ludmila); Candelaria Molfese (Camila); Samuel Nascimento (Broduey); și Alba Rico Navarro (Naty).

 

Turneul Violetta Live 2015, în cifre:

În timpul unui spectacol, artiștii schimbă peste 75 de costume:

13 costume pentru Martina Stoessel (Violetta)

50+ pentru restul actorilor

9 costume pentru dansatori

5 pentru muzicieni

11 perechi de pantofi pentru Martina Stoessel (Violetta)

În total, sunt folosite peste 70 de perechi de pantofi pentru actori, dansatori și muzicieni

10 camioane sunt utilizate pentru a călători cu turneul în Europa

Durează aproximativ 14 ore pentru a pregăti spectacolul în fiecare locație

Turneul va călători peste 13.000 km între 24 de orașe din 9 țări în primăvara anului 2015

În cadrul turneului vor fi susținute peste 107 spectacole în 38 de orașe din 12 țări din Europa, în 2015

Peste 120 de persoane – protagoniștii serialului, dansatori, instrumentiști, echipa de producție a turneului – călătoresc pentru a pune în scenă fiecare spectacol programat.

 

Serialul „Violetta” s-a bucurat rapid de succes în toate piețele unde a fost lansat. Considerat prima „telenovelă” pentru copii, serialul a atras telespectatorii cu povestea Violettei, o tânără talentată care revine în orașul natal, Buenos Aires, după ce a trăit câţiva ani în Europa, și reușește să facă față provocărilor și schimbărilor dramatice din viața de adolescentă, pe acorduri muzicale și în ritm de dans.

Te-ar putea interesa și:

Cine e protagonista din „Violetta” de la Disney

Filmul “Aplicaţia” şi “Violetta: Concertul”, printre premierele de la Disney Channel

„Violetta”: după finalul serialului așteptăm un lungmetraj?

Sezonul al treilea din „Violetta” va fi ultimul, a confirmat Martina Stoessel

Fiica Andreei Esca va apărea într-o emisiune la Disney Channel

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te