Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Viorica s-a acomodat cu rolul de peţitoare

de Redactia Tvmania

Propunerea de a prezenta noul sezon al emisiunii „Te vreau lângă mine”, care a început la Kanal D pe 10 septembrie, a luat-o prin surprindere pe Viorica din Clejani.

„M-am uitat de câteva ori la emisiune, dar nu pot spune că îmi făcusem o părere. Asta se datorează faptului că mă imaginam în tot felul de ipostaze, dar ca prezentatoare, nu.”

Viorica din Clejani îşi aminteşte că s-a îmbolnăvit cu câteva zile înainte de a debuta ca prezentatoare.

„Cu trei zile înaintea debutului noului sezon, am căzut la pat. Eram gripată, am făcut febră, Ioniţă ştia că dincolo de gripa care mă învăluise, aveam nişte emoţii uriaşe, chiar aşa îmi şi spunea: <>

El a fost cel care m-a înzdrăvenit şi de boală, şi de emoţii.”

Deşi era obişnuită cu viaţa de noapte, cântăreaţa a ajuns să se trezească de la primele ore ale dimineţii de când lucrează la Kanal D.

„Emisiunea mi se potriveşte ca o mănuşă. Este o cu totul altă experienţă decât tot ceea ce am trăit până acum, în plan profesional, şi spun asta pentru că, deşi am fost plecaţi peste tot în lume şi am participat la tot felul de spectacole, n-am făcut-o niciodată în calitate de moderator. Este pentru prima dată când avem un program regulat.”

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te