Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Virgil Ianţu revine la pupitrul “Vrei să fii milionar?”

de Redactia Tvmania

Ianţu (din nou) e omul cu milionul. După un an şi jumătate de pauză, Virgil Ianţu revine pe micile ecrane, de astă dată la Kanal D. El îşi va relua rolul care l-a consacrat, la pupitrul “Vrei să fii milionar?”, din 24 august.

“Mi-am dorit foarte mult, credeam că o să se întâmple, dar nu aveam certitudinea. Cred că a venit în momentul cel mai bun”, ne spune un Virgil Ianţu încântat de revenirea la “Vrei să fii milionar?”.

E de ajuns să-l vezi forfotind entuziast prin platoul emisiunii, în timpul ultimei zile de repetiţii, ca să înţelegi că la opt ani de la ieşirea din grilă a vechiului “Vrei să fii miliardar?”, de la Prima, Ianţu se simte ca în prima zi în “bucătăria” show-ului care l-a propulsat în rândul vedetelor TV de la noi.

“Emoţiile au fost când mi-am revăzut colegii cu care am lucrat şi acum 11 ani, la debutul meu cu acest format. Mare parte din echipă este aceeaşi, numai că acum suntem cu toţii mai maturi. Lucrurile au mers ca unse, parcă nu am luat această pauză de 8 ani. M-am regăsit în expresii, în mişcări, în automatisme de platou”, ne confirmă Virgil.

Citeşte textul integral în revistă

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te