Vedeta care va împlini 41 de ani pe 20 februarie a fost în concediu cu famila (iubita Roxana Alexandru şi fetiţa lor de 7 ani, Jasmina) şi câţiva prieteni într-un loc pe care plănuia să-l viziteze încă din 2004 (dar ţara a fost lovită de tsunami).
În „unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ” – cum îl descrie Ianţu în revista TVmania – cei trei s-au plimbat pe elefanţi, au văzut o grădină cu fluturi prietenoşi, fetiţa a hrănit girafele, iar toată lumea a rămas mută de uimire la vederea insulei unde Leo DiCaprio a filmat la pelicula „Plaja”.
Virgil Ianţu a stat un pic mai mult la soare, afişând la întoarcere un look care clar arată că nu a folosit SPF-ul potrivit.