Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Virgil Ianțu, surprins de ziua lui de naștere de iubita sa. „Prietenii vor zâmbi ironic”

Virgil Ianțu, surprins de ziua lui de naștere de iubita sa. „Prietenii vor zâmbi ironic”
13

de Cătălina Matei,

Pe 20 februarie, Virgil Ianțu a împlinit 52 de ani. Deși ziua sa de naștere l-a prins pe drumuri, prezentatorul TV a avut parte de o surpriză-dulce pregătită chiar de partenera sa de viață, Roxana.

După câteva zile petrecute la Timișoara, locul său de baștină, Virgil Ianțu s-a întors la București chiar de ziua sa. Prezentatorul emisiunii de cultură generală „Câștigă România“ de la TVR 1 a împlinit 52 de ani, iar partenera sa de viață, Roxana, i-a pregătit o surpriză extrem de dulce. Un tort făcut chiar de ea și ornat cu fructe.

De altfel, Virgil a și postat pe contul său de Instagram o fotografie cu deliciosul tort.

Așa am fost așteptat aseară venind de la Timișoara. Da, tortul e făcut chiar de Roxana! Prietenii vor zâmbi ironic, dar să știți că este foarte, foarte bun. Mulțumesc, Rox, vă mulțumesc și vouă pentru urările care sper că vor urma, în număr mare, altfel îmi închid pagina. O zi frumoasă să aveți! A mea e deja”, a scris prezentatorul TV în postarea sa.

În același timp, și Roxana Alexandru, partenera de viață a lui Virgil și mama fiicei sale, a postat pe contul său de Instagram un mesaj înduioșător: „La mulți ani, minune de om! Pentru toată dragostea ta, bunătatea ta, pentru cum ești în fiecare zi, pentru tatăl cel mai bun pentru Jas, pentru tot ce avem, mulțumesc”.

Virgil Ianțu și Roxana Alexandru – Love Story de peste 20 de ani

Virgil Ianțu și Roxana Alexandru se iubesc de mai bine de 22 de ani, iar fiica lor, Jasmina, a împlinit 17 ani. Prezentatorul TV a spus că între el și Roxana nu au existat niciodată crize de gelozie. În plus, și-au oferit libertate unul altuia, relația lor fiind bazată pe încredere.

Sunt 22 de ani de când ne-am cunoscut. Jasmine face anul acesta 17 ani. Ne-am gândit și la asta (la al doilea copil n.r). N-am avut momente de cumpănă. Știi, am avut o perioadă când poate ieșeam mai mult, dar era o perioadă normală. Când eram în juriu la Megastar, ieșeam mai des.

Nu mi-a spus niciodată nimic, niciodată nu a avut vreo scenă de gelozie și nici nu i-am dat ocazia. Nici nu mi-a zis să nu ies. Am avut libertate, amândoi ne-am acordat-o. Asta parcă ne-a apropiat și mai mult. Dacă sunt constrângerile prea multe, prea dese, s-ar putea să distrugă o relație.

Dragostea nu trebuie făcută cu forța, relația nu trebuie păstrată cu forța, trebuie păstrată în mod natural și când există voință și dragoste reală de ambele părți”, a dezvăluit Virgil Ianțu, în podcastul „Acasă la Măruță”.

Virgil Ianțu, despre secretul relației de 20 de ani cu Roxana. Ce a dezvăluit despre mama fiicei saleIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton