Prezentatorul TV s-a întors recentă dintr-o vacanță de 5 zile pe care a petrecut-o la New York. În ciud contextului pandemic, Virgil Ianțu a avut parte de experiențe de top, chiar dacă nu a fost însoțit de partenera sa de viață și de fiica lor, Jasmina. Cu cine a petrecut Ianțu la New York?
Aproape în fiecare an, Virgil Ianțu ajunge în metropola americană pentru câteva zile de vacanță.
„Eu iubesc New York-ul și o dată pe an ajung pentru câteva zile acolo. De data aceasta am stat 5 zile. Și mie îmi părea puțin dificil să călătorești în această perioadă, atât de departe, dar sunt vaccinat cu 3 doze, am trecut prin boală și, respectând riguros normele de siguranță sanitară, nu a fost nicio problemă. Poate că aceste elemente fac și ca atmosfera de acolo să fie una absolut normală, dar să ținem cont că Statele Unite au o rată de vaccinare la adulți de peste 70%. Nefiind specialist nu îmi permit să fac recomandări, dar nici nu pot contrazice știința, medicina și realitatea”, ne-a povestit Virgil.
De această dată, prezentatorul TV a plecat în vacanță fără cele mai iubite prezențe feminine din viața sa, partenara sa de viață, Roxana, și fiica lor, Jasmina (16 ani). Dar nu a fost nici singur…
„Am plecat alături de nepotul meu cu care m-am apropiat mai mult în ultimii ani, un băiat foarte inteligent și plin de umor. Dar, la fiecare pas mă gândeam la fetele mele, mai ales că avem amintiri multe de acolo, dar să fim sănătoși și mergem și noi trei în curând”
Virgil Ianțu
Cum s-a distrat în New York? Iată ce ne-a mai dezvăluit Virgil: „Ne-am încărcat bateriile într-o plimbare pe High Line, un traseu superb de promenadă, panorama din The Edge, WTC, am fost invitat și la un club de tradiție al elitei din New York, , unde, la sfârșitul serii câțiva invitați, cântăreți cunoscuți de musical au cântat superb. Experiența de top a fost dată de atmosfera unui meci din NBA, ceva unic, mai ales că am prins o partida în care New York Knicks a câștigat cu o aruncare în secunda 0.01. Demență totală!”.
Virgil Ianțu este prezent în media autohtonă cu două emisiuni: „Câștigă România”, la TVR 2, și “Copiii spun…”, un format difuzat doar pe YouTube”. În ambele formate, prezentatorul are parte de răspunsuri surprinzătoare la întrebări cât se poate de serioase.