Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Virgil Ianțu, vacanță prelungită în Statele Unite. „San Francisco ne-a furat inima cu totul”

de Cătălina Matei,

Aproape în fiecare an, Virgil Ianțu își petrece câteva zile de vacanță pe tărâmul american, iar în vara aceasta prezentatorul TV și-a planificat un concediu mai lung. Alături de gazda emisiunii „România Câștigă” de la TVR 2 se află și partenera sa de viață, Roxana, dar și fiica lor în vârstă de 17 ani, Jasmina.

A devenit deja o tradiție pentru Virgil Ianțu să ajungă în vacanță în Statele Unite, aproape în fiecare an. De obicei, prezentatorul TV ajunge în New York, însă pentru această vară destinația este alta. Împreună cu partenera sa de viață, Roxana, și cu fiica lor, Jasmina,  prezentatorul emisiunii „România Câștigă” de la TVR 2 a ajuns pe coasta de vest a Statelor Unite, iar prima oprire a fost în San Francisco. De altfel, Virgil a postat pe contul său de Facebook mai multe fotografii din vacanța sa.

Am plecat într-o vacanţă cu fetele mele, pe coasta de vest a US. Acum, că am încheiat San Francisco şi ne-am mutat în Vegas, pot să spun doar că San Francisco ne-a furat inima cu totul, începând cu oamenii, căci ei fac oraşul să vibreze, până la mâncare şi desigur, peisaje şi renumitele case victoriene care practic, te cuceresc de la prima vedere. Pe lângă asta, am întâlnit mulţi tineri romani, minunaţi, care sunt în programele de work&travel, până la localnici, tot ce înseamnă servicii pentru turişti”, a scris Virgil în postarea sa.

Vedeta TVR 2 și familia sa au avut parte de un tur aparte al orașului San Francisco, iar ghid le-a fost un localnic care le-a dezvăluit și alte locuri speciale dincolo de cele vizitate în mod obișnuit de turiști.

Aşa l-am cunoscut pe Bryan, tată de 3 băieţi mari, antreprenor, artist, căci pictează şi vinde în toată lumea, dar pe lângă toate astea, un om care îşi iubeşte afacerea, îşi iubeşte locul în care a ales să trăiască, îşi iubeşte comunitatea (a fondat umbrellaalley în pandemie pt artiştii de murale) şi mai mult, iubeşte oamenii.Ne-a făcut un super tur, căci e parte din afacerea lui, tururi pentru turişti…”, a mai scris prezentatorul TV.

Totodată, Virgil Ianțu  a avut norocul să prindă o zi însorită atunci când a pozat celebrul pod din San Francisco, simbolul metropolei de altfel. „Golden Gate nu se arată când vrei tu.  De obicei e acoperit de ceață. Dar am un prieten foarte influent care a rezolvat problema.  Îl știți și voi”, a scris vedeta TVR 2 într-o altă postare, tot pe Facebook.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Cu nepotul, la New York

În octombrie, anul trecut, Virgil Ianțu a avut parte de o vacanță scurtă în New York, însă nu a fost însoțit de „fetele” sale. Chiar dacă regulile impuse de contextul pandemic erau mult mai stricte pe atunci, prezentatorul TV tot a avut parte de experiențe de top.

Am plecat alături de nepotul meu cu care m-am apropiat mai mult în ultimii ani, un băiat foarte inteligent și plin de umor. Dar, la fiecare pas mă gândeam la fetele mele, mai ales că avem amintiri multe de acolo, dar să fim sănătoși și mergem și noi trei în curând”, ne declara Virgil la acel moment. Între timp… prezentorul TV a ajus pe târm american și cu „fetele sale”, Roxana și Jasmina.

Citește și

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te