Să fii părintele unui copil special nu este deloc ușor, pentru că fiecare zi este un nou început, o nouă luptă pe care trebuie să o câștigi, însă Carmen, mama lui Alexandru, nu a renunțat niciodată și după fiecare lovitură s-a ridicat mai puternică. Merge cu el la tratament și își dedică tot timpul pentru ca băiatul să aibă cele mai bune rezultate. „Îi mulțumesc că m-a ales pe mine să-i fiu mamă, o sa crească așa cum vrea el și fac tot posibilul să-i îndeplinesc visurile, are foarte multe”, povestește, cu lacrimi în ochi, Carmen.
Arhitecții au avut o misiune dificilă. Nu renovarea apartamentului a fost cea care le-a creat probleme, ci confortul pe care trebuie să-l aibă un copil cu nevoi speciale. Ce au reușit Laura, Cristina și Valentin să facă pentru ca Alexandru să poată face terapie chiar la el acasă, dar și cum au transformat apartamentul astfel încât fiecare colțișor să fie dedicat dezvoltării lui, vedem mâine seara, la PRO TV.
Echipa Visuri la cheie ne spune miercuri, de la 20:30, povestea sensibilă a familiei Baicu și ne arată cum trebuie să fie locuința unui copil special, astfel încât el să se simtă într-un mediu sigur, adaptat pentru nevoile lui.