Vladimir Drăghia, pe care-l veți vedea la “Splash! Vedete la apă”, la Antena 1, a scris versurile pentru piesa “Noi doi” a fostei sale iubite, actrița Ana Odagiu.
Vladimir Drăghia, pe care-l veți vedea la “Splash! Vedete la apă”, la Antena 1, a scris versurile pentru piesa “Noi doi” a fostei sale iubite, actrița Ana Odagiu.
“Piesa „Noi doi” este o declarație de dragoste, bineînțeles (râde). Versurile sunt din poezia „Lobul drept de la ureche”, care se găsește în cartea mea, „Dragoste n-are plural”. De asemenea, voi apărea și în videoclipul acestei piese pe care, de altfel, îl voi și produce”, spune Vladimir.
Ana Odagiu a compus muzica acestei piese, “Noi doi” fiind prima colaborare compozitor-textier a celor doi. Protagoniști într-un videoclip au fost însă acum câteva zile, când au filmat pentru clipul piesei “Iubește-mă în doze mici” a trupei Taxi.
Vladimir și Ana au fost împreună patru ani, “până pe la 19 ani”, precizează el.
“Am păstrat legătura și ne înțelegem foarte bine”, mai spune acesta. De altfel, Ana Odagiu l-a vizitat pe Vladimir Drăghia și la antrenamentele pentru “Splash! Vedete la apă”, semn că cei doi au rămas, într-adevăr, foarte buni prieteni.