Homepage  / Seriale româneşti

Vladimir Drăghia, în „piele” de polițist în „Clanul”: „Nu mă așteptam să mai filmez un serial”. EXCLUSIV

Vladimir Drăghia, în „piele” de polițist în „Clanul”: „Nu mă așteptam să mai filmez un serial”. EXCLUSIV
9

de Cătălina Matei,

După aproape 10 ani de pauză de pe platourile de filmare ale vreunui serial, Vladimir Drăghia a revenit în producția „Clanul”, de la Pro TV. Și nu oricum, ci cu legitimație și pistol, căci îl interpretează pe Mișu, unul dintre membrii echipei de agenți ai Comisarului Costoiu. Cât de bine îl prinde rolul pe cel care a devenit, de curând, din nou tătic? Aflăm imediat!

Vladimir Drăghia s-a născut în 1986, la Galați. Este un actor, poet și fost înotător de performanță (pentru o perioadă a facut parte din lotul olimpic) și a ajuns să fie cunoscut publicului în momentul în care a jucat în serialul „Narcisa Sălbatică”, în urmă cu 10 ani. Au urmat mai multe producții TV, printre care „Burlacul”, „Sunt celebru, scoate-mă de aici” – primul sezon, „Ferma vedetelor”, „Exatlon” – emisiune pe care a și câștigat-o de altfel.  

Între timp, 2022 pare să-i fi adus numai împliniri atât pe plan profesional, cât și în cel personal. Face parte din distribuția serialului „Clanul” de la Pro TV, iar pe 6 septembrie Vladimir Drăghia a devenit tătic pentru a doua oară. Tot de fetiță. Deși micuța Alegra a avut ceva probleme de sănătate, imediat după naștere, acum lucrurile s-au îndreptat. Iar actorul din „Clanul” se descurcă de minune înconjurat numai de fete.

Până acum, 2022 a fost plin de evenimente pentru tine, pe toate planurile: „Clanul”, tătic pentru a doua oară…. Câte dintre ele au fost planificate și câte te-au luat prin surprindere?

Pe Alegra ne-am dorit-o și am așteptat-o, dar nu pot spune că am planificat-o. „Clanul” a fost o surpriză. Nu mă așteptam să mai filmez un serial, după aproape 10 ani de pauză. 🙂

Să le luăm pe rând. Cum a început toată povestea cu serialul de la Pro TV?

Cum pornesc pentru actori toate poveștile cu seriale. Totul începe cu un casting. Am fost la casting, am dat probă pentru Mișu, am luat proba și am fost chemat la probe pentru costume. Am luat și probele acelea și, un sezon mai târziu, răspund la întrebări pentru Libertatea de Weekend, după ce am filmat ieri până la 5 dimineața.

Cum te simți în „pielea” unui polițist? Mai ales că Mișu pare desprins din filmele americane, nicidecum din realitatea mioritică…

Serios? Eu încercam să-l fac mioritic, dâmbovițean. (râde) Mă simt poate prea bine. Am început să mă salut cu polițiștii de la circulație când merg cu mașina, în afara programului.

Apropo… cât de bine te înțelegi tu cu autoritățile în uniformă?

Când eram mai tânăr, mereu mă trăgeau pe dreapta, era un magnetism îngrijorător. Acum, nu știu de ce, dar nu am mai fost oprit de colegii de la circulație de vreo doi ani. Ideea e că mereu îmi bate inima mai tare când trec pe lângă un echipaj de poliție, chiar dacă știu că n-am făcut ceva greșit.

Și ce se întâmplă cu personajul tău în sezonul 2?

Încă nu am primit scenariul pentru tot sezonul 2, deci nici eu nu știu. Din ce am citit până acum, voi face un interogatoriu important, cu urmări serioase.

La un moment dat, s-a speculat că vei prezenta „Sunt celebru…” și datorită „antecedentelor” tale legate de diverse concursuri TV: „Exalton”, „Splash”, „Șerifi de România” etc. Nu te mai atrag astfel de show-uri? Sau încă nu s-a invit o nouă ocazie?

Încă nu a apărut o propunere care să fie de interes, dar sunt deschis experiențelor noi. Îmi place să ies din zona de confort. Datorită acestei disponibilități, pot să mă uit acum în spate cu mândrie. Am trăit cât pentru trei vieți. Tot ce mi se întâmplă acum e bonus.

La începutul acestei toamne ai devenit, din nou, tătic. Cum te descurci cu atâtea fete în jurul tău?

Nașterea Alegrei m-a apropiat foarte mult de Zora. A trebuit să preiau din sarcinile pe care le avea Alice, soția mea, și-mi place la nebunie. Îi fac Zorei părul, îi citesc în fiecare seară înainte de culcare, îi fac pachețelul pentru grădiniță și tot așa. Ne descurcăm. E obositor, dar ne așteptam să fie așa. Sper să facem față și să înflorească ambii copii, înainte de a ne ofili noi prea tare.

Ce-i drept, cu un copil de 5 ani și un bebeluș de două luni nu prea e timp de romantism… Cum reușești să acorzi suficientă atenție și partenerei tale?

Dulcegării. Strecor dulcegării, din când în când, la ureche, cât să știm că suntem bine.

Încă puțin și se termină anul… Ce planuri ți-ai făcut? Și în ce alte proiecte vei fi implicat?

Nu îmi fac planuri. Parte din frumusețea fiecărei zile noi e necunoscutul.

vladimir-draghiaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton