Abe Dale (Nathan Fillion) se află într-un restaurant împreună cu soţia lui şi fiul lor. Pe neaşteptate, chiar sub ochii lui, un bărbat, Henry Caine (Craig Fairbrass), îi ucide familia şi apoi se sinucide. Câteva zile mai târziu, Abe, foarte deprimat din cauza pierderii suferite, vrea să se sinucidă şi înghite un pumn de pastile. Prietenul său, Marty (Adrian Holmes), este cel care îl găseşte, iar medicii reuşesc să-i salveze viaţa. Experienţa atât de apropiată de moarte îl face însă să aibă abilitatea de a-i identifica pe cei care urmează să-şi piardă viaţa. Per baza acestor premoniţii el chiar reuşeşte să salveze viaţa a trei persoane, inclusiv pe cea a asistentei Sherry Clarke (Katee Sackhoff), pe care o întâlnise în timp ce se afla în spital. Abe descoperă că Henry avea aceleaşi abilităţi ciudate ca şi el şi că, cu doar câteva zile înainte de crimă, el chiar îi salvase de la moarte pe soţia şi pe fiul lui Abe. Abe investighează acest incident şi află că atunci când salvezi viaţa cuiva, trebuie să o şi curmi pe a altcuiva. Altfel, mulţi oameni nevinovaţi vor pieri trei zile mai târziu.

Urmărește-ne pe Google News