Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

"Vocea României" şi-a ales cei patru finalişti

de Redactia Tvmania

Sâmbăta trecută, „Vocea României” şi-a ales cei patru finalişti ai sezonului trei. Adrian Nour, artistul complet din echipa lui Smiley, Mihai Chiţu, vocea de aur a lui Brenciu, Sânziana Niculae, rebela talentată din echipa lui Moga şi Marius Marin, „Gerard Butler de România” din echipa Loredanei sunt cele patru voci care au reuşit să îşi câştige locul în finala de la „Vocea României” din 26 decembrie.

Fiecare dintre cei opt concurenți a interpretat câte două piese, iar prima parte a serii a fost dedicată colindelor. Claudia Iuga, Jovana Milovanovic, Adrian Nour, Ana-Maria Mirică, Sânziana Nicolae,  Muneer, Marius Marin și Mihai Chițu au reușit să emoționeze și să transpună publicul în lumea feerică a sărbătorii nașterii Domnului. La sfârșitul serii, decizia a stat atât în mâinile antrenorilor, cât și a telespectatorilor.

Astfel, polițista Claudia Iuga, „œreprezentanta de seamă a femeilor din România, puternice și cu atitudine”, după cum a spus antrenorul Smiley, a fost prima care a urcat pe scenă și a adus lumina sărbătorilor cu piesa „€œMilioane”, urmată de Jovana Milovanovic din echipa lui Moga, care a  interpretat „Holly Night” a lui Celine Dion. De departe cel mai „exotic” colind a fost „€œSanie cu zurgălăi”, pe care Muneer l-a cântat în stilul propriu.

Adrian Nour, finalistul lui Smiley din acest sezon și „€œboemul” de la Vocea României, a adus în prima parte a show-ului „œJoy to the World” și a continuat seara cu „œThe Blower’€™s Daughter”. În timp ce antrenorul le-a acordat atât lui, cât și Claudiei Iuga un procent de 50%, publicul a hotărât în favoarea lui Adrian cu 67% dintre voturi.

Sânziana Niculae, vocea cu care Marius va lupta pentru marele trofeu, a fost cea care l-a adus aseară pe Moș Crăciun pe scenă pe acordurile piesei „Santa Claus îs Coming to Town”, „€œcolindul său punk”. „Georgia on My Mind” a fost a doua melodie interpretată de Sânziana. Atât Sânziana, cât și Jovana Milovanovic, coechipiera sa, au fost la egalitate în viziunea lui „€œMister Hit”, cu un procentaj de 50 %, însă telespectatorii au hotărât ca Sânziana să meargă mai departe în lupta pentru titlu, acordându-i 63% din voturi.

„Ai față, ai timbru, ai voce”, l-a felicitat Lori pe Marius Nicolae, „€œcuceritorul” locului din finală din echipa sa. Situați la egalitate de către Loredana, publicul a făcut departajarea între Marius și Muneer. Marius a rămas favoritul celor din fața micilor ecrane și a obținut din partea acestora 64% dintre voturi.

„€œCea mai frumoasă voce masculină din România” – așa l-a caracterizat antrenorul Brenciu pe Mihai Chițu, finalistul său din acest sezon. Mihai a reușit să obțină 67% din voturile publicului, față de Ana Maria Mirică, cu 33% dintre voturi.

În marea finală din 26 decembrie, de la ora 20.30, la Pro TV, cei patru finaliști vor pregăti fiecare câte trei momente, iar la sfârșit numai unul va ridica trofeul și cecul în valoare de 100 000 de euro.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te