Homepage  / Articole

FOTO: Voltaj va face show la „X Factor”

FOTO: Voltaj va face show la „X Factor”

de Redactia Tvmania

Spectacolul continuă în galele live X Factor, unde concurenţii rămaşi în concurs vor încerca să demonstreze de la o săptămână  la alta că pot deveni un super star. După ce săptămâna trecută, Oceana a cântat pentru publicul roman la X Factor şi alţi artişti vor urca săptămânile viitoare pe cea mai mare scenă de sticlă din România – scena  X Factor. Urmează Voltaj.

Cei 11 concurenţi rămaşi în concurs vor interpreta melodii din repertoriul autohton, aşa cum le-o cere tema galei din această săptămână.

“Dincolo de nori”, “Mai frumoasă”, “Daca dragostea dispare” sau “Marionette” sunt doar o parte dintre surprizele pe care „X Factor” le pregăteşte telespectatorilor sâmbătă, 5 noiembrie, de la 20.20.

Începând de săptămâna trecută de la prima gală live „X Factor”, publicul a devenit un membru al juriului. În vreme ce Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sînă au devenit din juraţi, mentori,  românii au devenit din telespectatori, judecători. De sâmbătă şi până duminică, publicul îşi poate vota preferaţii.

Duminică, Voltaj va fi invitatul galei de săptămâna aceasta. Tot duminică, telespectatorii vor afla care este concurentul care va părăsi în această săptămână competiţia pentru marele premiu: 200.000 de euro, oferit de Orange.

La prima gală „X Factor”, Cristian Parmac este cel care a părăsit competiţia.

Tensiunea creşte pe măsură ce numărul concurenţilor devine tot mai mic. Cum vor evolua în continuare, telespectatorii vor putea vedea urmărind în fiecare sâmbătă de la 20.20 şi duminica, de la 21.45, galele „X Factor” live.

[imagebrowser id=401]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton