Homepage  / Știri

Vunk a pregătit un super show de 1 Martie

Vunk a pregătit un super show de 1 Martie

de Redactia Tvmania

Cu ocazia Mărţişorului, trupa Vunk le-a pregătit fanilor, dar mai ales fanelor, un concert special. Evenimentul, intitulat “O seară cu VUNK”, va avea loc pe 1 Martie, de la ora 23.00, în clubul Tribute din Bucureşti.

Alături de Cornel Ilie şi colegii săi, pe scenă vor mai urca Alexandra Ungureanu, Maria Radu, Alexandra Uşurelu şi Julie Săvuică (fiica Danei Săvuică).

“Ne-am gândit să facem din concertul de pe 1 Martie un fel de ritual, să vină primăvara mai repede, mai ales după aşa o iarnă. Am invitat şi “ajutoare”, că vorba aia “cu o voce nu se face primăvară”, aşa că o să cântăm duete cu nişte voci speciale din muzica românească.

Pe lângă acestea, vom face un duet şi cu o fană, dar ea nu ştie acest lucru, încă. Pe 1 Martie, suntem puşi pe cadouri, publicul feminin o să primească un mărţişor personalizat, la intrarea în club”, a spus Cornel.

Până atunci, trupa Vunk continuă să cucerească radiourile de la noi cu piesa “Pleacă” (feat. Antonia):

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=PGCt6JiWObw[/youtube]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton