Filmările au durat 14 ore, iar locaţia aleasă a fost o fabrică dezafectată de la marginea Bucureştiului. Deşi clipul a fost gândit de Cornel Ilie, regizorul Silviu Mustatea, a ştiut cum să pună fiecare idee în valoare şi să scoată elementele importante în evidenţă.
“Este un clip surprinzător pentru toti cei care ştiu piesa, dar nu şi pentru fanii noştri fideli care ştiu că videoclipurile noastre sunt de avangardă. S-a întâmplat de multe ori să inspirăm şi alti artişti prin genul nostru de clipuri. Am lucrat cu o echipă de 50 de oameni, toţi din industria cinematografică, aşa că va fi un clip la înălţime. Pentru noi, Vunk, a fost mai uşor să rezistăm condiţiilor de filmare, cel mai greu fiindu-i Antoniei care a stat multe ore foarte sumar îmbrăcată în frig, vânt, praf şi un miros foarte apăsător de la fabrica de piele părăsită, timp de aproape 14 ore. Dar, vorba refrenului, mâine o să-i treacă”, a spus Cornel Ilie.
Mai mult decat atât, pe 9 decembrie, Vunk va susţine cel mai important concert din cariera trupei, ce va avea loc în sala Centrului Cultural Ion Manu din Otopeni. “Vunk La Înălţime” este numele spectacolului ce constituie o mare desfăşurare de forţe, fiind o producţie proprie, cu o punere în scenă inedită şi o scenografie construită special pentru acest eveniment.
Foto: Bogdan Mustatea