Homepage  / Știri / Netflix

WarnerMedia și Discovery se unesc într-o companie uriașă, care va rivaliza cu Netflix și Disney

WarnerMedia și Discovery se unesc într-o companie uriașă, care va rivaliza cu Netflix și Disney

de Redactia Tvmania

Într-o mișcare ce a făcut valuri în mediul de afaceri, gigantul american de telecomunicații AT&T, proprietarul WarnerMedia, a anunțat pe 17 mai că a bătut palma cu Discovery într-o înțelegere care va uni WarnerMedia și Discovery într-o nouă companie.

AT&T a anunțat luni, 17 mai, că a finalizat o înțelegere conform căreia compania sa, WarnerMedia, a cărei preluare a finalizat-o abia acum trei ani, se va uni cu Discovery, creând o nouă companie, în care AT&T va deține 71% din acțiuni, iar Discovery va avea 29%.

Noua companie va fi condusă de șeful Discovery David Zaslav și va fi o adevărată forță pe piața media mondială, mai mare decât Netflix și decât NBCUniversal, dar mai mică totuși decât Disney.

„Este incredibil de interesant să combini branduri istorice, jurnalism de primă mână și francize iconice, totul sub același acoperiș, și să oferi atâta valoare și atâtea oportunități”, a declarat șeful Discovery David Zaslav, într-un comunicat de presă, citat de theverge.com.

Afacerea de 43 de miliarde de dolari, anunță CNN, va pune laolaltă librăriile de conținut de la WarnerMedia și Discovery, inclusiv platformele de streaming HBO Max și Discovery+. WarnerMedia deține HBO, CNN, TNT și compania producătoare de filme și tv Warner Bros., printre altele, în timp ce Discovery deține branduri precum Animal Planet, HGTV și Food Network.

Noua companie, care încă nu are un nume, va deveni „un formidabil competitor” pentru Netflix și Disney în cursa pentru dezvoltarea mondială a platformelor de streaming, scrie și Bloomberg, plănuind să investească în conținut 20 de miliarde de dolari, mai mult decât Netflix.

Afacerea, au anunțat șefii AT&T și Discovery, va fi finalizată nu mai devreme de mijlocul lui 2022.

În România, lansările HBO Max și Disney+ sunt așteptate în 2022.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton