Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Oare se vor împăca până atunci? William și Harry au în plan o revedere anul acesta

de Redactia Tvmania

Considerată de unii cea mai gravă criză regală de la abdicarea Regelui Eduard al VIII-lea în 1936, situația creată de interviul acordat de Meghan Markle și Prințul Harry celebrei Oprah Winfrey a tensionat și relațiile dintre Harry și fratele lui, prințul William. 

 

Acuzațiile de rasism și dezvăluirile că se simte abandonat de tatăl său, prințul Charles, nu le-au picat bine rudelor sale, dar acestea s-au abținut la comentarii publice, singurele declarații ale lui William fiind că va vorbi cu fratele său la telefon și că familia regală britanică „nu este deloc rasistă”.

 

În ciuda tensiunii dintre frați, prințul Harry intenționează să stea „umăr la umăr” alături de fratele său,  cu care „a trecut prin iad” după moartea mamei lor, pe 1 iulie, când se va dezvălui o statuie a Prințesei Diana, la 60 de ani de la nașterea ei. 


„Pot dezvălui exclusiv că William este încă decis, la fel ca Harry, să se reunească la 1 iulie pentru dezvelirea statuii prințesei Diana la Kensington Gardens”, a declarat Russell Myers, un expert în familia regală britanică, la un matinal de la o televiziune britanică, scrie New York Post.

„Aceasta ar putea fi o perioadă crucială pentru frați”, a spus Myers, adăugând că frații de-abia și-au vorbit în ultimele luni.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te