Wilmer Valderrama (41 de ani) va fi protagonistul și producătorul executiv al serialului „Zorro”, care va fi difuzat de postul Disney, scrie deadline.com.
Wilmer Valderrama (41 de ani) va fi protagonistul și producătorul executiv al serialului „Zorro”, care va fi difuzat de postul Disney, scrie deadline.com.
Actorul hispanic cunoscut din filmele „De la apusul la răsăritul soarelui” sau „Raport special”, care și-a împrumutat recent vocea unuia dintre personajele principale din animația „Encanto”, va juca dublul rol, al lui Don Diego de la Vega și al celebrului său alter ego, justițiarul Zorro, într-un viitor serial care se anunță palpitant.
Printre producătorii executivi ai proiectului se numără și Gary Marsh, fostul președinte al canalului Disney Entertainment și director al diviziei creative a acestuia, care a încheiat recent un contract multianual cu Disney General Entertainment și cu John Gertz de la Zorro Productions.
„Vom reimagina acest clasic Disney ca pe o poveste convingătoare de epocă, dar care va fi plasată în Los Angeles și relatată într-un stil foarte modern. Serialul va avea personaje și relații contemporane, amplu concepute, dar și acțiune, dramă, suspans și umor specifice zonei în care se desfășoară.
Va fi un «Zorro» original și emblematic”, a declarat Ayo Davis, președintele postului Disney. „Wilmer împărtășește dorința noastră de a reflecta diversitatea și bogăția experiențelor omenești și toți așteptăm cu nerăbdare să vă oferim o poveste amuzantă și relevantă din punct de vedere cultural, cu personaje definitorii, destinată inclusiv spectatorilor noștri din generațiile viitoare”.
La rândul său, Wilmer Valderrama, noul interpret al faimosului Zorro, a spus că este încântat să adauge la portretul justițiarului mascat toate elementele reprezentative pentru comunitatea latino, în special pentru generația tânără, care va crește astfel simțindu-se corect reprezentată, așa cum s-a întâmplat și cu el.
„Pe măsură ce creșteam, Zorro a fost singurul personaj care m-a făcut să simt că aș putea fi un erou. Ca adult și ca povestitor, am o responsabilitate față de poveștile pe care le voi readuce la viață. E un vis devenit realitate să fiu partenerul lui Gary Marsh și al companiei Disney și să-l aduc pe Zorro înapoi în familia latino după 60 de ani. În acest fel, el va fi iar parte din moștenirea latino, iar alți copii vor ști că și ei pot fi eroii propriilor povești”, a mai declarat actorul.