Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema / Vedete străine

„Wonder Woman 3” ar putea fi anulat, și nici Superman nu se simte prea bine

de Andreea Hentea,

Cel de-al treilea film din franciza „Femeia fantastică”, proiectatul „Wonder Woman 3”, ar putea să nu mai ajungă pe ecrane, iar noul Superman, care ar fi marcat întoarcerea lui Henry Cavill la rolul clasicului supererou, ar putea fi, și el, amenințat, scrie site-ul filmstories.co.uk.

Viitorul seriei de filme Warner Bros. inspirate de supereroii din universul DC a reprezentat un subiect fierbinte de discuție în ultima vreme. Toată lumea a vrut să afle ce intenții au regizorul James Gunn și producătorul Peter Safran, adică noua echipă creativă care conduce noua divizie a studiourilor DC. Prioritatea studiourilor este să reconstruiască o franciză care a dat semne de slăbiciune și să o facă să-și atingă din nou potențialul narativ și financiar.

Se așteaptă ca apropiata întâlnire între Gunn și Safran și cei mai importanți membri ai studiourilor Warner Bros., pentru a discuta următoarea strategie, să ne ofere măcar câteva informații în următoarele săptămâni, atât pe canale oficiale, cât și informale.

Ce ar implica anularea următorului „Wonder Woman”

Până la noi informații, Deadline a estimat că noua conducere de la studiourile DC ar putea sacrifica proiectul „Wonder Woman 3”, care urma să fie regizat de Patty Jenkins, aceeași care a regizat „Femeia fantastică” (2017) și „Femeia Fantastică 1984” (2020). Potrivit aceleiași surse, Patty Jenkins ar fi înaintat proiectul de scenariu către studiouri, dar dintr-un motiv necunoscut i s-a spus că proiectul nu va merge mai departe. Deși știrea nu este confirmată încă, eventualitatea anulării proiectului ridică mai multe semne de întrebare cu privire laîntregul univers DC. Cum Femeia Fantastică este un personaj ce aparținea de universul creat de Zack Snyder, s-ar putea ca și Superman, care urma să fie jucat din nou de Henry Cavill într-un nou film, să aibă aceeași traiectorie.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Dacă știrea se confirmă, planurile cineastei Patty Jenkins capătă o turnură dramatică, fiindcăregizoarea s-a retras din scaunul regizoral al unor proiecte de anvergură precum „Cleopatra” sau „Rogue Squadron”, pentru a se concentra exclusivasupra proiectului „Wonder Woman 3”. Mai mult, anularea proiectului pare să vină în absența oricăror măsuri de precauție din partea studiourilor, afectând și alte persoane care și-au dedicat eforturile și creativitatea pentru realizarea filmului.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te