Homepage  / Cinema / Vedete străine

Woody Allen încă nu s-a hotărât dacă va continua să regizeze

Woody Allen încă nu s-a hotărât dacă va continua să regizeze

de Andreea Hentea,

Celebrul cineast Woody Allen (86 de ani) lucrează, la Paris, la cel mai nou lungmetraj al său, „Wasp 22”. După ce a declarat, foarte recent, într-un interviu acordat unui ziar spaniol, că acesta ar putea fi ultimul său film, regizorul a revenit asupra declarației cu privire la o eventuală retragere, scrie deadline.com.

Vorbind despre viitorul său film, „Wasp 22”, într-un interviu recent acordat cotidianului La Vanguardia, Woody Allen a spus: „Ideea mea, în principiu, este să nu mai regizez și să mă concentrez pe scris”, adăugând că următorul său proiect ar putea fi un roman.

Filmul „Wasp 22” se află deja în pre-producție, la Paris. La începutul acestui an, Woody Allen îl descria ca pe „un soi de thriller romantic sarcastic”, comparabil cu filmul său din 2005, „Match Point”. „Wasp 22” urmează să fie filmat la Paris, cu o distribuție franceză.

Aceasta nu este deloc întâia oară când veteranul cineast discută despre retragerea sa din industria cinematografică. Într-o conversație avută în luna iunie cu Alec Baldwin, transmisă în direct pe Instagram, Woody Allen a spus că intenționează să mai regizeze „unul sau două” filme, deoarece „fiorul a dispărut”, iar mersul la cinema a intrat în declin.

De-a lungul prolificei sale cariere, Woody Allen a primit patru premii Oscar. Trei premii i-au fost acordate la categoria cel mai bun scenariu, din șaisprezece nominalizări (un număr record), iar premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit pentru „Annie Hall” (1977), fiind nominalizat de încă șase ori la această categorie. În ciuda succesului său, el a absentat însă întotdeauna de la ceremoniile de premiere.

În ultimii ani, regizorul a fost ținta acuzațiilor de molestare formulate de fosta sa parteneră, Mia Farrow, dar a negat mereu totul și a continuat să lucreze. Cel mai recent film al său, „Rifkin’s Festival” (2020), cu Wallace Shawn, Gina Gershon, Louis Garrel, Elena Anaya și Enrique Arce, a fost lansat în toamna anului 2020, în plină pandemie, și a încasat doar 2,3 milioane de dolari, fiind lansat în Statele Unite doar într-un număr restrâns de cinematografe. Filmul a fost distribuit de MPI Media Group, după ce studiourile Amazon și-au retras contractul de distribuție de 80 de milioane de dolari pe care îl încheiaseră cu Woody Allen în 2019.

Noile declarații infirmă retragerea

Luni, regizorul Woody Allen a revenit însă asupra declarației despre posibila sa retragere, negând orice zvon privitor la aceasta, scrie tot deadline.com. Cineastul a clarificat acum ce a vrut, de fapt, să spună.

El a precizat: „Woody Allen nu a declarat niciodată că se retrage, nici că scrie un nou roman. S-a referit doar la faptul că ar fi neplăcut pentru el, care iubește atât de mult mersul la cinema, să facă filme care să ajungă direct – sau în foarte scurt timp – pe platformele de streaming. În prezent este foarte încântat că se află la Paris, pentru a pregăti lucrul la noul său film, al 50-lea, și nu are deloc intenția de a se retrage”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton