Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022, pleacă în turneu. Pe ce scene va răsuna melodia „Llamame”

de Roxana Mirea,

WRS va reprezenta România la Eurovision 2022 cu piesa „Llamame”. Acesta va susţine un turneu de promovare în Europa și în Israel. În avanpremiera Eurovision Song Contest 2022, „Llamame” va răsuna pe scenele din Barcelona, Londra, Tel Aviv, Amsterdam şi Madrid.

WRS, câștigătorul Eurovision România 2022, în turneu de promovare

Cu mai puțin de 50 de zile până la startul Eurovision Song Contest 2022, pregătirile artiștilor pentru marele eveniment au intrat în linie dreaptă, iar promovarea piesei pe scenele marilor orașe de pe harta ESC a devenit una dintre prioritățile concurenților.

„Llamame”, piesa României la Eurovision 2022, a devenit rapid una dintre melodiile favorite ale publicului Eurovision din întreaga lume, dovadă fiind coverurile realizate de artiști sau fani care se viralizează cu repeziciune pe platformele social media.

La scurt timp după câștigarea Selecției Naționale, WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022, a primit invitații la toate evenimentele dedicate promovării fenomenului Eurovision.

Barcelona, Londra, Tel Aviv, Amsterdam şi Madrid sunt destinațiile pe care wrs le-a notat pe harta turneului internațional de promovare a piesei “Llamame”.

„Mă bucur extrem de tare că am ocazia să merg în acest turneu internațional de promovare și abia aștept să mă întâlnesc cu comunitățile Eurovision din Barcelona, Londra, Tel Aviv, Amsterdam și Madrid și să ne distrăm cel mai bine și mai frumos! Sunt sigur că vor fi experiențe foarte tari, sunt foarte excited, așa că let’s have some fun!”, a mărturisit WRS, înainte de a porni către prima destinație a turneului.

Pe scenele căror orașe va urca WRS cu piesa „Llamame”

Primul oraș unde WRS se va întâlni cu fanii Eurovision este Barcelona. Sâmbătă, 26 martie, Sala Apolo va găzdui prima mare petrecere dedicată ESC, BCN Eurovision Party 2022, în fața a 1200 de spectatori. Pe scena evenimentului, alături de wrs și alți concurenți ai competiției internaționale, vor urca, în calitate de invitați special, Senhit, Conchita, Rosa Lopez, Sharonne, Giuseppe di Bella, Sunstroke project și Marta Roure.

Următoarea oprire este capitala Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Pe 3 aprilie, „Llamame” a lui WRS va răsuna în The Hard Rock Hotel, gazda evenimentului London Eurovision Party 2022, organizat în parteneriat cu wiwibloggs, celebrul portal specializat ]n fenomenul ESC.

Pe 7 aprilie, reprezentantul nostru este așteptat în Tel Aviv, la Israel Calling 2022. Aici, va participa la un concert în aer liber care adună, an de an, zeci de mii de oameni în centrul orașului, sub sloganul „Celebrating Eurovision Together!”.

După doar două zile, WRS va urca pe scena Melkweg din Amsterdam, importantul centru cultural din Regatul Țărilor de Jos care găzduiește, an de an, evenimentul Eurovision in Concert.

O săptămână mai târziu, pe 16 aprilie, wrs va încheia turneul internațional de promovare a piesei “Llamame” în Spania, la PrePartyES 2022. A șasea ediție a evenimentului se va desfășura în fața a 2000 de fani, în Sala La Riviera din Madrid, și va fi difuzată online pe platformele Eurovision-Spain.com.

Foto: Vlad Andrei

Cine e WRS, care va reprezenta România la Eurovision 2022

Andrei Ursu, alias WRS, este un artist multidisciplinar cu o viziune unică. Înainte de a-și începe cariera de vocalist, lucrează ca backup dancer în televiziune și pentru alți artiști, luându-i exemplul părinților săi, ambii dansatori de muzică populară. În anul 2015, face parte din trupa de băieți SHOT, începându-și cariera muzicală. Doi ani mai târziu, părăsește proiectul și se mută la Londra, unde își perfecționează abilitățile de compozitor. În ianuarie 2020 semnează un contract de înregistrare cu Global Records și demarează proiectul său de muzică electro pop. Pe lângă muzica sa, wrs își concepe adesea videoclipurile și artwork-urile, oferind ascultătorilor o privire în lumea sa interioară.

Cea mai recentă piesă a lui wrs, „Amore” feat. Ilkan Gunuc a ajuns pe locul 7 în Top Radio MediaForest, pe locul 12 în Top TV Bulgaria și a atins un vârf în Top 200 Shazam #3 RO, #19 Bulgaria, #67 Moldova, fiind inclusă în playlisturile editoriale NMF Turcia, RO + Hit Dans, Yaz, Dance toata ziua. Totodată, piesa „Tsunami” a devenit o senzație internațională ajungând pe primele locuri în topurile din Bulgaria (#24 Radio, #3 TV, #3 Top 200 Shazam, #12 Apple Dance), România (#35 Top 200 Shazam, #19 Apple Dance).

Despre Eurovision

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.

La ediția din acest an a concursului internațional, România va fi reprezentantă de wrs, cu piesa “ Llamame”.

Sub sloganul „The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru,  Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Țărilor de Jos, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te