Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

”X Factor” începe preselecțiile pentru a găsi câștigătorul celui de-al 8-lea sezon

de Redactia Tvmania

Jurații „X Factor” au început deja căutările pentru a descoperi cine va fi câștigătorul sezonului cu numărul 8 al emisiunii.

Toți cei interesați se pot înscrie pe https://casting.a1.ro/xfactor/, apoi aceștia sunt selectați de o echipă de specialiști, care au în vedere calitățile lor artistice. Aceștia ajung apoi în prima etapă oficială a audițiilor, care au loc în mai multe orașe din toată România, dar și la Chișinău.

În total, nu mai puțin de 10.000 de kilometri sunt parcurși anual de echipă pentru a găsi vocea care are ”factorul X”, adică ar putea înconjura de trei ori România, pe lungimea granițelor!

Iată unde se va afla echipa ”X Factor” în perioada următoare pentru preselecții:

  În cel de-al șaptelea sezon, echipa Horia Brenciu, reprezentată în 2017 de Jeremy Ragsdale, a reușit să cucerească pentru a doua oară marele premiu ”X Factor”. Astfel, în 2013 a câștigat Florin Ristei, discipolul Deliei, în 2014 Horia Brenciu și Adina Răducan au plecat acasă cu trofeul, în 2015 a fost rândul elevului lui Ștefan Bănică, Florin Răduță, iar în 2016 Carla’s Dreams a descoperit ”factorul X” în Olga Verbițchi.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te