Anul acesta, Ștefan Bănică are două finaliste, pe Doinița Ioniță și Ioana Bulgaru. Delia va intra în finala de duminică, de la ora 20.00, live la Antena 1, alături de Bella Santiago, în timp ce Carla’s Dreams este mentorul lui Cristian Moldovan.
”O expresie vocală cum nu am mai întâlnit!”, o descrie mentorul Ștefan Bănică pe Doinița Ioniță, adolescenta în vârstă de 16 ani din Râmnicu Sărat, care are mari ambiții privind cariera ei muzicală și nimic nu pare să nu-i stea în cale. După ce a câștigat show-ul de talente Next Star, Doinița a participat la numeroase alte concursuri, atât în țară cât și peste hotare. ”Am cântat la Festivalul de Film de la Cannes, în deschidere la Săptămâna Modei din New York. Am venit la X Factor cu speranța că îl voi câștiga, chiar cred că pot. Iar apoi, visul meu cel mai mare este să ajung să cânt pe Broadway”, a povestit Doinița pe scena X Factor. Adolescenta spune despre ea că poate atinge patru octave pe claviatură, dar nu se va lăsa până nu va ajunge să le poată atinge pe toate opt. ”Eu sper să pot duce toată claviatura. Ăsta îmi doresc și asta îmi propun”, mărturisește Doinița, care în iunie 2017 și-a pierdut tatăl după ce acesta a făcut infarct pe un șantier din Franța. Gică Ioniţă era susţinătorul financiar al familiei şi al carierei în muzică a Doiniţei Ioniţă, după ce mama acesteia a renunțat la serviciu pentru a-și putea însoți fiica la concursuri și ore de canto.
”Un artist cameleon la vârsta de doar 14 ani” este descrierea făcută de Ștefan Bănică pentru cealaltă concurentă alături de care intră în marea finală – Ioana Bulgaru. La vârsta de 14 ani, Ioana este elevă în clasa a IX-a la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi și a devenit cea mai tânără finalistă din istoria „X Factor” după ce în etapa audițiilor și-a făcut o intrare de neuitat. Ioana a interpretat hitul lui Meghan Trainor, ”All About That Base”, oferind piesei o notă jazzy. Zglobie, carismatică și cu o dezinvoltură ieșită din comun, Ioana și-a imprimat stilul personal asupra melodiei, cucerindu-i pe jurați și pe spectatorii din platou. „Ai avut cea mai tare intrare de la X Factor”, i-a spus Ștefan Bănică. Ioana face canto de 8 ani, iar în 2014 a câștigat una dintre edițiile ”Next Star”. ”Talentul l-am moștenit din familie, când eram mică petreceam foarte mult timp cu bunicii mei, iar aceștia mă învățau mereu câte un cântecel nou. La 5 ani am avut șansa de a cânta în Grupul Greierașul, apoi tata m-a înscris la cursuri de pian, unde am cunoscut-o pe actuala mea profesoară de canto, Monica Măciuceanu. Sunt eleva ei de 7 ani și avem o legătură foarte strânsă”, a povestit Ioana, care a participat pâă acum la câteva sute de concursuri, încurajată de profesoara sa să își cultive atât calitățile vocale, cât și pe cele care fac din ea o actriță foarte bună.
”Toate starurile adevărate nasc din talente reale, din astfel de oameni, cum e Cristian Moldovan”, spune impresionat Carla’s Dreams, care este mentorul adolescentului de 16 ani din Bistriţa. Cristian studiză la Liceul de muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj, iar cel care l-a îndrumat pe acest drum a fost bunicul lui care a fost preot și pe care l-a pierdut recent. ”De mic, bunicul mă ducea la biserică și stăteam cu el în altar. Pe atunci nu conștientizam atât de multe lucruri despre biserică, știam doar că trebuie să mă duc pentru că așa am fost învățat. După ce am intrat la școală nu prea am mai mers la biserică, fiind ocupat cu muzica. La 13 ani abia am început să relaționez cu adevărat, am învățat cântările pas cu pas într-un singur an, am început să cânt cu colegul meu din strană”, a povestit Cristian Moldovan, care în 2016 s-a califica direct în finala concursului Next Star după ce a primit trofelul ”Golden Star” de la Dorian Popa.
Carla’ s Dreams, cel care i-a devenit mentor în Bootcamp, a fost convins de talentul lui înainte de primul acord muzical: ”Dacă tu cu timbrul ăsta cânți prost, eu îmi tai ceva”. Iar după ce l-a auzit cântând în etapa audițiilor a realizat că a avut dreptate. ”Eu cred că băiatul ăsta poate să câștige ”X Factor”, a spus atunci juratul. Cristian Moldovan spune că a muncit foarte mult mult ca să ajungă unde este acum, dar nu crede că ar fi reușit nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Relația lui cu divinitatea este un specială, ocupând un loc important în viața lui în prezent.
Bella Santiago a reușit să facă un moment viral pe Youtube de fiecare dată, e altfel, își marchează teritoriul. Bella are ceva special!”, spune cu admirație Delia despre eleva sa din finala ”X Factor”. Venită din Filipine în România în 2016, Bella a fost remarcată imediat şi a ajuns să cânte cu băieţii din trupa Jukebox, alături de care a participat la Selecţia Naţională Eurovision 2018, cu piesa „Auzi cum bate“. La începutul lunii decembrie, Bella s-a căsătorit cu iubitul ei, Nicolae Ionuţ Grigorie, iar alături le-a fost și toți colegii din Casa ”X Factor”. ”Sunt foarte fericită şi emoţionată. Mă bucur că ne înţelegem şi că vom fi împreună până la bătrâneţe. L-am întrebat dacă vrea să fie cu mine până vom avea părul alb şi el a zis DA“, a povestit Bella, care şi-ar mai fi dorit un singur lucru pentru ca ziua să fie perfectă: ca fiica sa în vârstă de şapte ani să fi fost prezentă la eveniment. Copila se află în prezent în Filipine, împreună cu mama Bellei, după ce tatăl fetiței le-a părăsit imediat după naștere și nu le-a mai căutat. Prietenii le-au făcut însă tinerilor căsătoriți cadou bilete de avion pentru ca în primăvara anului următor să poată merge să o aducă pe micuță în România, pentru a fi prezentă și la cununia religioasă.
Cei patru finaliști vor miza în această seară, de la ora 20.00, live la Antena 1, pe atuurile lor pentru a câștiga marele premiu ”X Factor”, în valoare de 100.000 de euro. Fiecare finalist va cânta câte două melodii, timp în care telespectatorii vor avea un interval de câte două minute pentru a vota prin SMS la 1313 pentru favoritul său. Bella, Doinița, Ioana și Moldovan vor putea fi votați apoi într-un interval comun, la finalul căruia ultimii doi clasați vor fi eliminați. O ultimă melodie și ultima rundă de vot va stabili apoi cine este câștigătorul ”X Factor” 2018.