De mai mai bine de un an și jumătate, de când a apărut prima oară știrea că ar avea o aventură cu William Levy, Ximena Navarrete (27 de ani) a fost mereu în atenția tabloidelor mexicane. Mai mult, actrița ar fi suferit foarte mult după ce William a lăsat-o pentru a-și continua relația de mulți ani cu Elizabeth Gutierrez, mama celor doi copii ai săi.

Perioada în care a suferit după William, alături de care a jucat în telenovela “Furtuna din adâncuri”, a trecut, iar Ximena se pare că și-a găsit, în sfârșit, fericirea alături de un alt bărbat. Conform tvnotas.com.mx, fosta Miss Univers ar avea o relație cu un afacerist pe nume Juan Carlos Valladares Jr. Imediat ce a urcat o poză cu el pe contul ei de Instagram, actrița a început să primească tot felul de mesaje de felicitare, semn că fanii și prietenii își doresc să o vadă într-o relație normală și nu într-una extraconjugală.

Urmărește-ne pe Google News