Timiditatea fetelor a fost un impediment pentru interpreta hitului “My Beautiful One”, care pe la jumătatea primei zile nu găsise aproape nici o fată potrivită pentru concurs. Norocul i-a surâs în cea de-a doua parte a zilei. În final, la preselecţia organizată de Xonia s-au înscris aproape 20 de tinere, toate mândre şi frumoase.
Cele şase fete alese pentru finala de a doua zi au avut de trecut o serie de încercări şi teste specifice concursului. Pentru că zona este cunoscută şi ca “Delta Banatului”, având peste 600 de hectare de lacuri, una dintre probele cele mai spectaculoase a fost aceea în care fetele au avut de prins peşte cu mâinile din năvoadele întinse de pescari în largul apei.
De curând, formatul “Miss fata de la ţară”, produs de Media Factory şi lansat internaţional în luna ianuarie, la Miami, a fost achiziţionat de compania Viasat Broadcasting pentru a fi difuzat în 11 ţări, printre care Suedia, Danemarca, Norvegia, Ungaria, Republica Cehă şi chiar Ghana.