Homepage  / Televiziune

Zarug şi Jazzy Jo au câştigat cea de-a treia gală „Te cunosc de undeva!” 2022

Zarug şi Jazzy Jo au câştigat cea de-a treia gală „Te cunosc de undeva!” 2022
12

de Andra Stana,

Cea de-a treia gală a celui de-al 17-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva! a fost câștigată de către Zarug şi Jazzy Jo cu o super transformare în Elton John şi Dua Lipa.

Cine a câștigat Te cunosc de undeva!, 14 mai 2022

Concurenții celui de-al 17-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!” și-au pregătit cu multă atenție transformările pe care le-au avut de realizat sâmbăta aceasta, în cea de-a treia gală a transforming show-ului de la Antena 1.

Anisia şi Ionuţ au deschis gala cu o schimbare la 180 de grade faţă de personajele din ediţia trecută – Spike şi piesa Zeu. Pe momentul lor a plouat cu bani, la propriu, în platoul emisiunii.

Următoarea piesă le-a dat mari bătăi de cap surorilor Odagiu, care cu transformarea în tATu au adus pe scena Te cunosc de undeva! un cuplu care a divizat opinia publică din întreaga lume.

Din Rusia s-a mers apoi direct în însoritul sud al Italiei, pentru un moment plin de eleganţă şi stil – Carmen şi Romică s-au transformat în Nino d’Angelo şi Brunella Selo, cu o piesă care i-a apropiat ca pereche – Senza giacca e cravatta.

Pentru următoarea transformare, Florin Ristei a rememorat un moment dureros, la propriu, la Te cunosc de undeva!: „Ştii istoria mea cu dansul la această emisiune? Prima oară când am încercat să dansez mi-am rupt piciorul!”, i-a spus el partenerei sale, Ilona, atunci când ruleta le-a adus transformarea în Adam Levine şi Christina Aguilera – Moves like Jagger.

Al cincilea moment al serii a adus la Antena 1 o colaborare de excepţie care a reuşit să reunească două generaţii de fani din întreaga lume – Elton John şi Dua Lipa, în interpretarea unică a lui Zarug şi Jazzy Jo, despre care Ozana a declarat imediat: „Până acum aţi avut cel mai bun moment!”.

https://www.youtube.com/watch?v=3x-RurbrXsk

Muzica de petrecere a răsunat apoi în platoul Te cunosc de undeva!, adusă de Alexia şi Dima, care s-au transformat în Viorica de la Clejani şi Nelu Ploieşteanu, acompaniaţi live de taraful Marin Alexandru.

Transformarea următoare le-a dat ceva bătăi de cap oltenilor Emi şi Cuza – Bloodhound Gang cu The Bad Touch.

„Nu ne place, dar în viaţă nu faci doar ce îţi place!”, au declarat ei, în vreme Paula şi Maria au închis seara cu o super transformare în Madonna şi Britney Spears – Like a Virgin.

La o mare diferentă de puncte, Jazzy Jo şi Zarug au fost declaraţi câştigătorii celei de-a treia gale Te cunosc de undeva!.

te-cunosc-de-undeva-14-mai-2022-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Cum se vor descurca cele 8 cupluri de concurenți cu noile roluri atribuite lor de năstrușnica ruletă a personajelor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbăta viitoare, de la ora 20:00, în cea de-a patra gală a celui de-al 17-lea sezon al show-ului Te cunosc de undeva!.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton