Homepage  / Ultimul număr

Zece ani de generozitate

Zece ani de generozitate

de Redactia Tvmania

Cristian Tabara reia, pentru al zecelea an, campania "Daruiesti si castigi", incercand sa le ofere o noua sansa unor copii talentati, dar incercati de soarta.

Cele zece minute zilnice de generozitate la care ne indeamna, de Sarbatori, Cristi Tabara, sunt pe cale sa fie reluate de Pro TV. Campania „Daruiesti si castigi”, una dintre cele mai longevive emisiuni autohtone, revine, din 15 decembrie. Exercitiul de altruism cu care postul din Pache Protopopescu si-a obisnuit telespectatorii si gazda sa, Cristian Tabara, sarbatoresc astfel a zecea aniversare a programului.
De luni pana vineri, incepand de la ora 18.50, Cristian Tabara le va prezenta telespectatorilor cazurile unor tineri incercati de soarta, in formatul deja consacrat.

O sansa pentru copii
„Ma bucur pentru toti cei pe care-i putem ajuta si sunt de zece ori mai trist din cauza celor pe care nu-i putem ajuta. Stiu ca ceea ce facem este doar o picatura in mare, insa marea este formata din multe, foarte multe picaturi”, a descris Cristian Tabara misiunea campaniei „Daruiesti si castigi”.
Potrivit producatorilor, multi dintre copiii care au nevoie de ajutorul semenilor in acest an sunt talentati, insa toti se confrunta cu probleme grave, care le ameninta viitorul si chiar viata. Miza sociala a emisiunii continua astfel ideea de anul trecut, cand „Daruiesti si castigi” a fost dublata de campania „Tu stii ce mai face copilul tau?”.

25.000 de lei din partea „O-la-la”.
In acest an, Andra, noua colega a lui Cristi Tabara si gazda show-ului „O-la-la”, a contribuit alaturi de sase invitati speciali la misiunea „Daruiesti si castigi”. Ionut Iftimoaie, Mihai Petre, Cabral, Anda Adam, Anca Turcasiu si Elisabeta Lipa s-au „duelat” in versuri, in editia speciala de pe 1 decembrie a emisiunii Andrei, iar marele premiu de 25.000 de lei va fi donat unui caz social de la „Daruiesti si castigi”. Castigator si autor al acestui gest caritabil a fost Mihai Petre, membru in juriul show-ului „Dansez pentru tine”, de pe acelasi post.

de Alex Bala

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton