Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Zuria Vega şi Alberto Guerra s-au logodit

de Redactia Tvmania

Actriţa de telenovele Zuria Vega (25 de ani) şi iubitul ei, actorul de origine cubaneză Alberto Guerra (31 de ani), s-au logodit după numai şapte luni de relaţie, anunţă tvnotas.com.

Mă simt fericită şi plină de iubire! Am întâlnit bărbatul vieţii mele”, a scris ea pe contul ei de Twitter.

În timp ce Alberto a declarat, pe acelaşi cont de socializare: “Mi-a zis “da” femeia visurilor mele. Mi-a zis că vrea să-şi petreacă viaţa alături de mine. Te iubesc, Zuria!”.

Cât despre cererea în căsătorie, actriţa a declarat, citată de peopleenespanol.com:

A fost un moment magic. Când am văzut inelul mi-a plăcut foarte mult. Am crezut că a vorbit cu o prietenă de-a mea să o întrebe ce-mi place. Dar nu, a ales singur, doar mă cunoaşte bine! Toată lumea ne întreabă acum când urmează să ne căsătorim, însă nu am ales data. Avem mult de lucru în perioada aceasta.”

Pe Zuria o puteţi vedea, în prezent, la Acasă Gold în telenovela “Refugiul” (2012), alături de Gabriel Soto, iar pe Alberto Guerra l-aţi văzut, în trecut, la Acasă, în “Emperatriz”.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te