Homepage  / Articole

„Marele câştigător”, mai uşor cu 500 de kg

„Marele câştigător”, mai uşor cu 500 de kg

de Redactia Tvmania

Participanţii de la „Marele câştigător”, difuzat în fiecare joi de la ora 20.30, se descurcă de minune în competiţia difuzată de Antena 1. Cei eliminaţi nu se dau nici ei bătuţi şi continuă să lupte din linia a doua, sperând să obţină premiul al doilea, de 15.000 de euro.

.

Acesta este şi cazul lui Daniel Sulugiu care, deşi a fost eliminat săptămâna trecută, se află într-o stare fizică foarte bună, a slăbit considerabil şi îşi doreşte să câştige locul al doilea.

Kilogramele date jos de Daniel reprezintă 10% din greutatea totală slăbită de concurenţi, de 500 de kilograme. La începutul cursei, Daniel cântărea aproape 185 de kilograme, iar acum, după patru luni, a ajuns la 131 de kilograme.

„Mi-am structurat programul în trei etape de pregătire. Dimineaţa fac cardio (pregătire fizică): bandă, eliptică şi înot; după amiaza mă antrenez la aparate şi lucrez 3 grupe musculare; iar seara încerc să-mi fac un program atât pentru pregătire fizică, cât şi pentru pregătire tehnică. Respect dieta, iar de 5 luni am renunţat chiar şi la masa de seară.

Meniul mi-l stabilesc în funcţie de antrenamentul din ziua respectivă, astfel: dacă am o zi foarte încărcată, mănânc dimineaţa o felie de brânză de vaci, 2 ouă fierte şi 250 de grame de salată de vinete, iar la prânz 2-3 pulpe de pui la grătar şi o salată de varză. Cam atât… Uneori, pe parcursul zilei, mănânc şi 2 fructe: nectarine, mere sau pere”, spune Daniel, care speră aibă în finala din decembrie greutatea ideală de 110 kilograme.

Daniel duce competiţia şi în afara platourilor

Pentru a demonstra încă o dată cât de determinat este în lupta cu kilogramele, Daniel face o invitaţie la o oră de mişcare în aer liber. Pe 13 noiembrie, la ora 16.00, îi aşteaptă pe cei interesaţi la intrarea din Parcul I.O.R. Mai multe detalii în legatură cu acest eveniment, pe site-ul emisiunii: marelecastigator.a1.ro

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton